Tonus complet refăcut

Una dintre problemele care preocupă foarte multe femei este afectarea tonusului perineului – zona cea mai expusă schimbarilor hormonale din sarcină, traumelor din timpul nașterii, presiunii exercitate de organele susținute de acest muschi, modificărilor hormonale de la menopauza.


Există o serie întreaga de programe pentru susținerea tonifierii perineului, însa ele au eficiență maximă și prin folosirea unui dispozitiv special – EPI-NO. Dezvoltat în urma unor îndelungate studii realizate de obstetricieni și moașe din toată lumea, care atestă posibilitatea menținerii perineului intact la naștere și refacerea tonusului perineului la orice varstă, antrenamentul cu EPI-NO crește foarte mult posibilitatea unui perineu intact după naștere și ajută la prevenirea epiziotomiilor (incizie chirurgicală a regiunii vulvare) și a traumatismelor perineale.

EPI-NO este ușor de manevrat și nu consumă timp.

Antrenamentul cu EPI-NO nu prezintă nici un pericol, el fiind conceput pentru a fi folosit pe durata sarcinii, la naștere, la 40 de zile dupa, pentru întărirea musculaturii pelvine. Poate fi folosit și de femeile care au probleme de slabire a musculaturii perineale, ca urmare a menopauzei sau presiunii exercitate constat asura lui.

Dispozitivul EPI-NO a fost adus in Romania de Vania Limban, dupa ce a vazut eficienta sa la o gravida careia ii fusese recomandat de medicul sau obstetrician din Germania. Active Family Center este IMPORTATOR UNIC in Romania. Dispozitivul este omologat de Ministerul Sanatatii al Romaniei.

Vania Limban recomanda EPI-NO atat gravidelor, cat si tuturor femeilor cu simptome de perineu slabit, care o solicita, si pe care le antreneaza la Centrul de Sanatate Intima.

Pentru informati legate de dispozitivul EPI-NO, utilizarea sa si achizitionare sau inscrierea la Intalnirea INFO Perineu, datele de contact sunt:

office@activecenter.ro
021.310.76.90
0753.072.902

Pret: 496 lei

Cumpără acum